Страница: 37/43
Acceptarea trebuie să fie neîndoielnică, o atare problemă se pune mai cu seamă în cazul acceptării tacite (sau a acceptării prin simpla tăcere)
Cât priveşte condiţiile privind persoana acceptantului, trebuie să facem o distincţie; dacă oferta a fost făcută unei persoane determinate, ea nu poate fi acceptată decât de persoana căreia i-a fost făcută. Dacă dimpotrivă, oferta a fost făcută unei persoane nedeterminate, ea poate fi acceptată de către oricine (de pildă în cazul mărfurilor cu indicarea preţurilor, expuse în vitrina unui magazin);
În ceea ce priveşte momentul în care acceptarea poate interveni pentru a produce efectele sale specifice – adică încheierea contractelor – acest moment trebuie să se situeze, în orice caz mai înainte ca oferta să fi devenit caducă (prin moartea ori incapacitatea ofertantului sau prin expirarea termenului prevăzut în ofertă), ori să fi fost revocată (în condiţiile în care acest lucru este posibil). Intervenită după acest moment, acceptarea este tardivă. De asemenea, acceptarea nu mai poate interveni dacă destinatarul ofertei a devenit incapabil sau a murit mai înainte de aşi manifesta voinţa de a accepta; moştenitorii săi nu pot accepta oferta, iar ofertantul nu mai este ţinut de oferta făcută.
Momentul încheierii contractului
Consideraţii generale.
Deoarece majoritatea actelor juridice civile o alcătuiesc contractele mi-am propus în continuare să expun, în detaliu, procedeele şi modalităţile de încheiere a acestora.
Astfel, în virtutea principiului consensualităţii, contractul se formează din momentul în care s-a realizat acordul de voinţă (în afară de cazul când părţile au înţeles să subordoneze acordul lor definitiv redactat şi unui înscris. Prin urmare problema determinării momentului în care se încheie contractul nu se pune în cazul în care părţile sunt de faţă, ori când acordul de voinţe se încheie prin telefon. O atare problemă intervine însă în cazul contractelor ce se încheie prin corespondenţă.
Pentru a determina momentul în care acceptarea îşi produce efectele, trebuie analizat voinţa celui care acceptă oferta spre a vedea dacă acesta, la ceea ce conţine, a înţeles să se angajeze din momentul când a semnat înscrisul cuprinzând acceptarea sau numai din momentul expedierii lui. Aceasta constituie o problemă de fapt, ce va fi soluţionată, ca atare, de către instanţă (care va avea de ales între această expediere şi cea a semnării înscrisului). Dar cum şi după expedierea înscrisului de acceptare semnatarul o poate revoca, se pune problema dacă momentul când a ajuns la ofertant. O atare problemă nu mai priveşte însă acceptarea ca atare, ci ea priveşte momentul însuşi al încheierii contractului moment din care desigur, acceptarea nu mai poate fi revocată.
În mod logic, cum contractul se formează numai prin simplul consimţământ, s-ar putea spune că el se încheie din momentul în care s-au întâlnit cele două voinţe exprimate prin ofertă şi acceptare. Împotriva acestei soluţii s-ar putea obiecta însă că ofertantul nu poate fi obligat cât timp nu ştie că oferta a fost acceptată, şi că acordul de voinţe a fost realizat. Mai mult, s-ar putea spune acelaşi lucru şi despre acceptare şi anume că nici acceptantul nu poate fi obligat cât timp nu ştie că acceptarea sa a ajuns la cunoştinţa ofertantului. Părţile s-ar afla astfel într-un cerc vicios, care ar face imposibilă contractarea prin corespondenţă, sau din care nu ar putea ieşi decât recurgând la prezumţii (cum ar fi, de pildă, aceea că faptul ajungerii acceptării la ofertant face să se prezume că acesta a luat cunoştinţă de acceptare).
Реферат опубликован: 24/11/2009