Страница: 3/18
Este important de reţinut că în denumirea curentă nu se foloseşte terminologia completă (ştiinţa dreptului constituţional) ci aceea a ramurii (drept constituţional, drept civil, drept internaţional, etc.) şi pentru a desemna disciplina ştiinţifică respectivă.
Pe măsură ce reglementările juridice abordează domenii şi aspecte noi de reglementare, fenomen ce se manifestă tot mai evident în epoca actuală ca urmare a transformărilor sociale, ştiinţifice şi tehnologice, interne şi internaţionale, apar şi noi discipline ştiinţifice sau tendinţe de a crea noi ramuri ale ştiinţelor juridice. În acest sens se vorbeşte, bunăoară, de dreptul mediului înconjurător, dreptului afacerilor, sau dreptul comunitar pentru relaţiile Comunităţii Economice Europene.5
Studiul istoric al dreptului şi statului constituie obiectul diferitelor ramuri ce formează disciplinele sau ştiinţele juridice istorice. După modul în care este abordată cercetarea istorică a dreptului, în general, în lume, într-o anumită ţară sau numai în cadrul unei anumite instituţii se pot distinge, Istoria generală a dreptului, istoria dreptului într-o anumită ţară, de pildă, Istoria dreptului Republicii Moldova sau istoria unei ramuri sau instituţii, cum ar fi istoria dreptului penal sau istoria dreptului de proprietate, etc. Aici trebuie să distingem şi disciplina istoria doctrinelor (sau gândirii) juridice care are ca obiect, aşa cum reiese din denumire, analiza evoluţiei istorice a diferitelor curente, teorii sau şcoli juridice.
La studiul fenomenului juridic îşi aduc, de asemenea, contribuţia unele ştiinţe de graniţă, interdisciplinare ce pot fi considerate ca auxiliare ştiinţelor juridice, cum sunt: criminologia, criminalistica, medicina legală, psihiatria juridică, statistica juridică, informatica sau cibernetica juridică. Folosind mijloacele proprii altor ştiinţe – medicina, psihologia, cibernetica ş.a. – acestea au un rol important în activitatea juridică la diferitele ei ipostaze.
METODELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE A FENOMENULUI JURIDIC
Consideraţii generale
Metodologia juridică poate să apară ca o ştiinţă despre ştiinţa dreptului care dezvăluie aspecte din cele mai importante şi pasionante cum ar fi: modul cum lucrează omul de ştiinţă, dar şi artizanul dreptului, regulile ştiinţei dreptului, caracterul său. Într-o exprimare plastică, Mircea Manolescu considera că metodologia juridică ar fi sistemul care organizează legăturile dintre apele adânci – uneori liniştite, alteori tumultuoase - din diferite regnuri juridice, aflate la atât de deosebite niveluri şi cu mare accidente de teren între ele. Spre deosebire de alte concepţii care consideră că metodologia juridică este, de fapt, filozofia unei metodologii juridice autonome, în sensul independenţei de orice concepţie filozofică (“fără a se subordona unei anumite icoane de lume şi viaţă”).
Ca şi în orice domeniu, cercetarea ştiinţifică juridică se bazează pe folosirea unei metodologii, a unui ansamblu de metode şi procedee cu ajutorul cărora are loc studierea dreptului în toată complexitatea sa. Metodele de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale s-au dezvoltat şi perfecţionat şi ele în contextul general al impulsului dat cunoaşterii ştiinţifice de noua revoluţie ştiinţifică contemporană, evidenţiat mai ales prin folosirea noilor cuceriri ale informaticii şi tehnicii de calcul.
Реферат опубликован: 30/01/2008